MIXT EDUCATIV PRIN STAGII DE PRACTICĂ

POCU / 633 / 6 / 14 / 130342

De ce ACEST PROIECT?

De ce ACEST PROIECT?

Elevii actuali reprezintă viitorii tineri și adulți implicați, într-un mod legal … sau mai puțin transparent, în activitățile economice de mâine. Ei sunt formați în instituțiile românești de învățământ într-un cadru extrem de formal și teoretic, uneori de neînțeles sub aspectul utilității, context în care deschiderea pentru a asimila cunoștințe și clarificarea perspectivei de viitor rămân, de cele mai multe ori, sub auspiciile hazardului și/sau sub indicațiile familiei sau a prietenilor.

Ce se întâmplă ulterior, când aceștia finalizează ciclul de învățământ, știm cu toții pentru că, o mare parte din noi a experimentat același lucru.
Elevii de azi ajung în câmpul muncii dar nu au competențele și abilitățile formate, nu înțeleg cum funcționează piața muncii, se plasează într-un raport de comparație cu persoane nepotrivite și ajung să se răzvrătească, pornind într-o căutare a unor obiective necunoscute nici de ei înșiși.

În paralel angajatorii privați, prin corelare cu efectele financiare resimțite la scară largă ca urmare a crizelor economice și politice ce se succed la nivel național, nu mai sunt dispuși să își asume un grad mare de risc atunci când angajează personal, context în care criteriile de acceptare și concediere de la un loc de muncă devin mai stricte.
Rezultatul … un cerc vicios și lipsit de perspective benefice.

Ca urmare noi am propus acest proiect, deoarece, în opinia noastră, organizarea de acțiuni suport de consiliere și informare profesională a elevilor simultan cu organizarea și derularea unor stagii de practică în firme locale reale, creează un mediu mai facil și mai puțin riscant atât pentru tinerii elevi cât și pentru angajatori, reprezentând un model protejat de învățare și recrutare, în care riscurile unei demoralizări sau a unei angajări neperformante sunt reduse. Și, astfel ambele părți implicate au de câștigat.

Așadar…. cine este interesat de proiect este rugat să rămână într-un contact virtual cu noi, pentru a aplica punctual la activitățile ce se vor fi deschise pas cu pas.
Spor!