MIXT EDUCATIV PRIN STAGII DE PRACTICĂ

POCU / 633 / 6 / 14 / 130342

BENEFICIILE DATE DE O DIPLOMĂ/UN CERTIFICAT DE ABSOLVIRE

BENEFICIILE DATE DE O DIPLOMĂ/UN CERTIFICAT DE ABSOLVIRE

Există elevi care susțin că nu se merită să depui un efort și să obții o diplomă/un certificat de absolvire sau calificare, fiind suficientă existența unei pasiuni pentru un domeniu și învățarea autodidactă folosind diverse surse online.

Și totuși… noi susținem că merită să depui un efort pentru parcurgerea și finalizarea unei forme de învățământ acreditate și să obții o diplomă/un certificat de absolvire a acestor studii, indiferent de tipul formării (profesională, tehnologică, duală, specializare, perfecționare, etc.) deoarece:

  • Diploma/certificatul pot face departajarea într-o competiție acerbă de angajare pe un anumit post de muncă.
    Dacă ai un certificat ce atestă parcurgerea studiilor, iar ceilalți competitori nu au, ai un avantaj evident. Unde mai pui că, dacă vrei să lucrezi în instituții de Stat, este obligatoriu să ai diploma de calificare.
  • Îți oferă încredere în forțele proprii, deoarece ai depășit niște examene și știi despre ce este vorba în domeniul abordat.
  • Ai la îndemână uneltele teoretice pentru a profesa și o bază de plecare solidă pentru a-ți dezvolta abilitățile practice într-un timp mult mai scurt.
  • Te definește ca un om responsabil și cu voință, aflat într-un proces de dezvoltare continuă, iar angajatorii caută persoane dornice să învețe, să cerceteze, să evolueze.
  • Te poți conecta la o rețea de profesioniști, din același domeniu de activitate, iar această rețea îți poate furniza informații despre oportunități și un spațiu de discuție aplicat.
  • Te poate ajuta să câștigi mai mulți bani. Un certificat de absolvire al unei profesii, suplimentare și complementare celei de bază, îți poate oferi șansa unui loc de muncă suplimentar, deci și venituri suplimentare.
  • Te conduce către o nouă carieră. Multe schimbări de carieră se întâmplă după ce ai urmat și un curs nou de formare, având posibilitatea să evoluezi în acord cu punctele tale forte.

Ca urmare, dragi tineri, nu renunțați la școală oricât de grea și inadecvată vi s-ar părea ea, pentru a elimina orice risc de a vă confrunta cu acel moment de părere de rău că nu ați fost capabili să ajungeți la capătul ei.