INVITAȚIE DESCHISĂ PENTRU ANUL ȘCOLAR 2021 – 2022
ASOCIAȚIA VALORI DOBROGENE în parteneriat cu ASOCIAȚIA PATRONILOR TULCEA invită unitățile din învățământul secundar și terțiar non-universitar din județul Tulcea și Constanța, în calitate de instituții de învățământ cu titlu de colaborator, la procesul de organizare de activități suport pentru elevi în cadrul proiectului: MIXT EDUCATIV PRIN STAGII DE PRACTICĂ, SMIS 130342, în anul școlar 2021 -2022.
Dintre beneficiile acestei colaborări amintim:
- Asigurarea unei noi dovezi ferme privind interesul acordat procesului de formare practică a elevilor înscriși în propria unitate de învățământ și deschiderea către colaborarea cu sectorul privat al economiei.
- Dezvoltarea de parteneriate de lucru cu sectorul privat local ca și punct de plecare al unor colaborări pe termen lung și schimb de bune practici prin raportarea la nevoi reale.
- Facilitarea accesului elevilor interesați la acțiuni de dezvoltare a abilităților de orientare în carieră și angajare pe un post de muncă, prin consiliere profesională complementară bazată pe sesiuni de autocunoaștere, evaluare de interese și dezvoltare personală.
- Îmbunătățirea competențelor de utilizare a tehnologiei informației în câmpul muncii prin asigurarea accesului elevilor la cursuri acreditate ANC și specializate în domeniul competențelor digitale.
- Facilitarea exersării cunoștințelor teoretice dobândite de elevi, în medii reale de muncă specifice stagiilor de practică, pentru formarea unor competențe practice.