EDUCAȚIE ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ = CONEXIUNI
Educaţia, pe lângă faptul că este un drept, este și o premisă pentru obţinerea dezvoltării durabile deoarece este un instrument esențial ce poate fi utilizat în formarea unei mentalități în această direcție, de la vârste mici și până la maturitate. Pornind de la principiul aflat la baza dezvoltării durabile „Gândește global – acționează local!”, se impune o reorientare a sistemului educațional din unitățile de învățământ, de la un demers bazat exclusiv pe oferirea de informaţii, către unul bazat pe tratarea de probleme și identificarea soluţiilor posibile.
Această abordare recunoaște rolul important pe care îl au unitățile de învăţământ din sistemul formal în dezvoltarea, de la vârste fragede, a capacităţilor de cunoaștere a conceptului de dezvoltare durabilă de către toţi elevii, cu conștientizarea efectelor generate de deciziile ce contravin unui proces de dezvoltare durabilă, oferind cunoștinţe și influenţând atitudinile și comportamentul copiilor.
Educaţia pentru dezvoltare durabilă dezvoltă și îmbunătăţește capacitatea indivizilor, a grupurilor, a comunităţilor, a organizaţiilor și a ţărilor de a gândi și a acţiona în favoarea dezvoltării durabile. Ea îl ajută pe fiecare cetățean să înțeleagă implicațiile complexe ale acțiunilor și alegerilor sale, dar și rolul fiecăruia în asigurarea unui viitor sustenabil, spre exemplu prin responsabilizarea tuturor oamenilor cu privire la degradarea mediului înconjurător.
Educația pentru dezvoltare durabilă are ca scop transmiterea de informații în domeniul dezvoltării durabile și formarea de competențe în promovarea acesteia. Formarea de cetățeni competenți și încrezători poate crea noi oportunități de a avea un stil de viață mai sănătos și productiv, în armonie cu natura și cu grijă față de valori sociale precum egalitatea sau diversitatea culturală.
Toate aceste demersuri educaționale în direcția dezvoltării durabile sunt accesibile oricărei unități de învățământ și pot fi personalizate în mod inovativ și creativ pe specializări și domenii de studii, pentru că toate ariile curriculare se întrepătrund pe undeva și cu acest concept.
În fapt, în mod imediat și cu resursele aflate la dispoziție, o unitate de învăţământ în întregul ei, incluzând elevii, profesorii, directorii și părinţii deopotrivă, ar trebui să urmeze principiile de dezvoltare durabilă în toate activitățile educaționale derulate, devenind astfel exemple de bună practică și precursori ai unui mod de viață sustenabil.